Roboost

destinatia anului CategoriesTurism

Destinația Anului

Din misiunea de a promova turismul autentic românesc și a contribui la valorificarea maximă a potențialului acestuia, RoBoost este partener al proiectului Destinația Anului. Și în acest an, competiția Destinația Anului își propune să susțină destinațiile României în efortul lor de afirmare ca branduri turistice puternice, prin premierea acestora în cadrul Galei. Câștigătorii celor 9 […]

CategoriesTurism

Conferința RoBOOST Londra

Suntem stabiliți în lumea întreagă, dar parte din inima noastră aparține locurilor mioritice, pline de frumusețe unică, autentică a zonelor în care ne-am născut, din Romania. Atât zona urbană, dar în special cea rurală, fie șes, munte, mare, are un farmec aparte și o poveste fantastică de spus locuitorilor, dar mai ales turiștilor care le […]

CategoriesTurism

Destinațiile frumoase ale României de luat în bagajul inimii la reîntoarcerea acasă. Oriunde ar fi ea!

Descoperim, prin intermediul oamenilor pe care-i întâlnim, a ambasadorilor RoBoost sau prin cel al experiențelor proprii, locuri pline de istorie, tradiții și autenticitate, îmbinate perfect cu conservatorismul, dar și cu luxul pe care nevoia de confort al zilelor actuale, ni-l cere. Oaze de liniște, pentru relaxare și calm. Sau insule pline de energia vibrantă a […]